După un decembrie fără pic de zăpadă, luna ianuarie vine cu vreme de primăvară. Locuitorii Europei sunt îngrijorați de vremea care e total schimbată.
Temperaturi-record în aproape toate țările, pârtii fără zăpadă, peisaj de toamnă pe crestele munților, cam asta pare a fi iarna aceasta.
Un clip cu schiori care merg prin mocirlă, la baza unei pârtii, a adunat aproape 670.000 de vizualizări pe TikTok.
Sunt imagini din stațiunea Wengen, aflată în Alpii Elveției.
„Sezonul de schi din Elveția este diferit, în loc de un peisaj de iarnă, pârtiile sunt verzi cu câteva zone de zăpadă”, scrie site-ul elvețian Switzerland Times.
Wengen este o mică localitate la înaltă altitudine, 1.200 de metri, cuibărită în versanții din zona Bernese Oberland.
Cel mai ușor se ajunge de jos, din vale, cu telecabina. Acum, sus nu e zăpadă naturală.
Reacțiile oamenilor la filmările cu schiorii în noroi nu au întârziat să apară.
„Nu mai este niciun sport de iarnă. Mai bine mergi cu bicicleta sau la plimbare”, este unul dintre comentarii.
Uimirea a fost foarte mare chiar dacă noroiul este doar la baza pârtiilor, căci administratorii stațiunii au folosit tunurile de zăpadă pentru a nu pierde complet turiștii.
„Este doar pe o porțiune de 20-30 de metri, restul pârtiei a fost acoperit de zăpadă”, a spus directorul de turism al stațiunii, Rolf Wegmuller, pentru publicația elvețiană.
La fel s-a întâmplat și în alte stațiuni din Elveția, unde imaginile de la baza pârtiilor nu dau deloc impresia că se pot practica sporturi de iarnă.
Nu doar Alpii duc lipsă de zăpadă, ci și ceilalți munți din Europa.
Inclusiv în România, pe crestele munților, este mai degrabă un peisaj de toamnă.
De asemenea, în Germania s-au înregistrat în ultima perioadă temperaturi de peste 20 de grade Celsius.
Serviciul Meteorologic a transmis că o astfel de schimbare nu a fost observată în țară de la începutul înregistrărilor meteo, adică din 1881.
De asemenea, în Bilbao, în nordul Spaniei, au fost peste 25 de grade Celsius.
„Aici întotdeauna plouă foarte mult, este foarte frig. Dar acum este ianuarie și parcă este vară”, a spus un rezident din Bilbao, Eusebio Folgeira, în vârstă de 81 de ani.
O altă turistă a spus că se bucură de vreme, însă este în același timp îngrijorată, potrivit Reuters.
„Este o vreme frumoasă, dar știm că, de fapt, Planeta arde. Ne bucurăm de vreme, dar în același timp ne este frică”, a spus turista.